Acțiunile europene au întrerup luni raliul recent, din cauza reaprinderii tensiunilor dintre SUA și China și a temerilor legate de un Brexit fără acord.
Principalii indici bursieri de la New York au atins noi maxime record luni, pe fondul unui sentiment de optimism, generat de progresul aparent în negocierile SUA-China pe tema tarifelor vamale și de o serie de anunțuri venite din sectorul fuziunilor și achizițiilor.
Oficialii americani și chinezi sunt aproape de finalizarea primei faze a acordului comercial, în urma unor discuții telefonice la nivel înalt desfășurate vineri, iar negocierile continuă, au anunțat biroul Reprezentantului pentru Comerț (USTR) al SUA și Ministerul chinez al Comerțului.
Acțiunile europene au urcat la cel mai ridicat nivel din ultima lună, susținute de anunțul că SUA și China vor relua negocierile la începutul lunii octombrie, ceea ce oferă investitorilor speranța că celor două puteri vor pune capăt amplificării războiului comercial, dăunător pentru economia globală
Președintele american Donald Trump a declarat că șansele unui acord între SUA și China sunt "mai mari decât la orice alt moment de la începerea negocierilor" și a sugerat că nu exclude amânarea majorării taxelor vamale la importurile chinezești, transmit Bloomberg și Reuters.
Acțiunile europene au început tranzacțiile de luni în scădere, în ton cu piețele de capital asiatice, în contextul escaladării conflictului comercial SUA-China, după ce cele două mari puteri economice au anunțat noi creșteri ale tarifelor pentru importuri.
Statele Unite și China au agreat azi să reînceapă negocierile comerciale și ca americanii să nu perceapă noi tarife pentru exporturile chineze, a anunțat ministrul de externe al Chinei, relatează Reuters.
Acțiunile europene ignoră riscurile legate de posibila intrare a Germaniei în recesiune tehnică și cresc miercuri, tranzacționându-se la maximul ultimelor aproape 4 săptămâni, pe fondul optimismului referitor la negocierile SUA-China, încheiate după trei zile.
Președintele american Donald Trump susține, în urma unei conversații telefonice cu omologul chinez Xi Jinping, că SUA și China înregistrează progrese semnificative în negocierile pentru un eventual acord comercial care să pună capăt războiului dintre cele mai mari economii mondiale.